În contextul lunii Ramadan, Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București, în cooperare cu Autoritatea Emirateză ,,Red Crescent” au distribuit ajutor alimentar

În contextul lunii Ramadan, Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București, în cooperare cu Autoritatea Emirateză ,,Red Crescent” au distribuit ajutor alimentar
În cadrul proiectului inițiat cu ocazia lunii Ramadan, pentru anul 2021, sub patronajul generos al Autorității ,,Red Crescent” din Emiratele Arabe Unite, Excelența Sa Dr. Ahmed Abdullah bin Saeed Al Matrooshi, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, a distribuit pachete cu alimente către numeroase familii, precum și către elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ din regiunea Dobrogea, situată în sud-estul României.

În acest context, reprezentanții beneficiarilor au lăudat eforturile depuse de statul emiratez în domeniul ajutorului umanitar, precum și rolul pe care Emiratele Arabe Unite îl joacă în acest domeniu, salutând, în acest context, inițiativele și reușitele conducerii, guvernului și poporului Emiratelor Arabe Unite.

Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România
Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România

Excelența Sa Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, însoțit de o delegație a Ambasadei, a participat la o masă rotundă organizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. La eveniment au luat parte primarul municipiului Constanța, Virgil Chițac, alături de importanți oameni de afaceri români și reprezentanți ai unor companii cu sediul în Constanța. Evenimentul a vizat consolidarea relațiilor economice și extinderea perspectivelor de cooperare în domeniul investițiilor și al comerțului între cele două țări.

Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026
Mon 07/12/2026
Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026

Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România a participat la AstroFest 2026, care a avut loc la București, pe 13 iunie. În cadrul festivalului, ambasada a proiectat un documentar produs de Centrul de Astronomie și Științe Spațiale Sharjah din cadrul Universității din Sharjah, care a punctat momente importante din programul spațial al Emiratelor Arabe Unite și a prezentat realizările Emiratului Sharjah în acest sector.

Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București
Mon 07/12/2026
Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București

Excelența Sa / Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, a găzduit delegația Ministerului Afacerilor Externe al României,

Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari
Fri 04/12/2026
Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari

Domnul Hamdan Al Marar, adjunct al șefului misiunii la Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, s-a întâlnit cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) la București, una dintre cele mai importante organizații care monitorizează situația refugiaților și a familiilor acestora în România.