Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România donează o copie a Documentului Fraternității Umane pentru Pace Mondială și Conviețuire, în limba română, Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România donează o copie a Documentului Fraternității Umane pentru Pace Mondială și Conviețuire, în limba română, Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

E.S. Dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România a vizitat Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București. 

Cu acest prilej, Excelența Sa a donat bibliotecii un exemplar al  Documentului Fraternității Umane pentru Pace Mondială și Conviețuire, apărut la editura Ars Longa, în ediție limitată bilingvă arabă-română, pentru ca mesajul fraternității și unității dintre popoare, transmis în 2019 din Abu Dhabi de către Marele Imam al Universității-Moschee Al-Azhar, Dr. Ahmed Al-Tayeb și Sanctitatea Sa Papa Francisc, Conducătorul Bisericii Catolice, să se regasească și printre lecturile cititorilor români, într-un context în care nevoia de dialog și înțelegere a Celuilalt este tot mai pregnantă.

Dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a subliniat importanța acestei donații pentru colecțiile bibliotecii, mai ales pentru cititorii interesați de subiectul dialogului intercultural și interreligios, precum și de rolul Emiratelor Arabe Unite în promovoarea valorilor de toleranță și coexistență.

Scurt istoric

Ceremonia de semnare a Documentului Fraternității Umane pentru Pace Mondială și Coexistență a avut loc în Abu Dhabi, în data de 4 februarie 2019, când Sanctitatea Sa Papa Francisc își începea vizita oficială în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite devenind, astfel, țara gazdă a unui eveniment fără precedent: prima vizită a unui Suveran Pontif în Peninsula Arabă, leagănul islamului.

Astfel, acest moment istoric a fost marcat de semnarea Documentului Fraternității Umane pentru Pace Mondială și Coexistență de către Marele Imam al Universității-Moschee Al-Azhar, Dr. AhmedAl-Tayeb, și Sanctitatea Sa Papa Francisc, Conducătorul Bisericii Catolice, în prezența Șeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum – Vicepreședinte, Prim-ministru și conducător al Dubaiului, și a Alteței Sale, Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan – Prințul Moștenitor al Emiratului Abu Dhabi și Comandantul Suprem Adjunct al Forțelor Armate din Emiratele Arabe Unite.

Ceremonia de semnare a Documentului a subliniat faptul că dialogul este calea către pace, respect şi înţelegere reciprocă între religii și popoare și, totodată, rolul Emiratelor Arabe Unite în promovarea toleranței și a iubirii dintre religii și culturi.

Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România
Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România

Excelența Sa Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, însoțit de o delegație a Ambasadei, a participat la o masă rotundă organizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. La eveniment au luat parte primarul municipiului Constanța, Virgil Chițac, alături de importanți oameni de afaceri români și reprezentanți ai unor companii cu sediul în Constanța. Evenimentul a vizat consolidarea relațiilor economice și extinderea perspectivelor de cooperare în domeniul investițiilor și al comerțului între cele două țări.

Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026
Mon 07/12/2026
Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026

Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România a participat la AstroFest 2026, care a avut loc la București, pe 13 iunie. În cadrul festivalului, ambasada a proiectat un documentar produs de Centrul de Astronomie și Științe Spațiale Sharjah din cadrul Universității din Sharjah, care a punctat momente importante din programul spațial al Emiratelor Arabe Unite și a prezentat realizările Emiratului Sharjah în acest sector.

Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București
Mon 07/12/2026
Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București

Excelența Sa / Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, a găzduit delegația Ministerului Afacerilor Externe al României,

Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari
Fri 04/12/2026
Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari

Domnul Hamdan Al Marar, adjunct al șefului misiunii la Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, s-a întâlnit cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) la București, una dintre cele mai importante organizații care monitorizează situația refugiaților și a familiilor acestora în România.