Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Al Ali - Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite și-a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui României

Fri 10/6/2022
Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Al Ali - Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite și-a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui României

Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Al Ali - ambassadorul Emiratelor Arabe Unite în România, la București a fost primit de către E.S. Klaus Iohannis – Președintele României, pentru a-și prezenta scrisorile de acreditare, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Prezidențial din capitala României, București.

Excelența Sa Ambasadorul i-a transmis președintelui României urările Alteței Sale Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan – președinte al țării, precum și pe cele ale Alteței Sale Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum – vicepreședinte, prim-ministru și conducător al Dubaiului, pentru România și pentru poporul român, dorindu-le prosperitate.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis i-a transmis Alteței Sale Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, precum și Alteței Sale Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, urările Sale pentru guvernul și poporul Emiratelor Arabe Unite, dorindu-le dezvoltare continuă.

De asemenea, Președintele României i-a urat Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite succes în activitatea sa de consolidare a relațiilor bilaterale dintre cele două țări.

Excelența Sa Ambasadorul și-a exprimat mândria de a reprezenta Emiratele Arabe Unite în România și dorința de a consolida relațiile bilaterale în diverse domenii, contribuind astfel la întărirea legăturilor de prietenie dintre cele două țări.

În cadrul întâlnirii, au fost trecute în revistă cooperarea dintre Emiratele Arabe Unite și România, precum și modalitățile de dezvoltare a acesteia, în vederea realizării intereselor și aspirațiilor celor două țări și popoare.

Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România
Fri 10/6/2022
Discuții la masă rotundă în Municipiul Constanța, România: Intensificarea oportunităților de investiții și a cooperării economice dintre Emirate și România

Excelența Sa Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, însoțit de o delegație a Ambasadei, a participat la o masă rotundă organizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. La eveniment au luat parte primarul municipiului Constanța, Virgil Chițac, alături de importanți oameni de afaceri români și reprezentanți ai unor companii cu sediul în Constanța. Evenimentul a vizat consolidarea relațiilor economice și extinderea perspectivelor de cooperare în domeniul investițiilor și al comerțului între cele două țări.

Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026
Mon 07/12/2026
Participarea Ambasadei EAU în România la AstroFest 2026

Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România a participat la AstroFest 2026, care a avut loc la București, pe 13 iunie. În cadrul festivalului, ambasada a proiectat un documentar produs de Centrul de Astronomie și Științe Spațiale Sharjah din cadrul Universității din Sharjah, care a punctat momente importante din programul spațial al Emiratelor Arabe Unite și a prezentat realizările Emiratului Sharjah în acest sector.

Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București
Mon 07/12/2026
Întâlnire cu ministrul român al afacerilor externe și reprezentanții misiunilor CCG acreditate în România la Ambasada Emiratelor Arabe Unite la București

Excelența Sa / Sultan Mohammed Majid Al Ali, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, a găzduit delegația Ministerului Afacerilor Externe al României,

Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari
Fri 04/12/2026
Inițiativă umanitară: Proiectul Mâini Mici, Inimi Mari

Domnul Hamdan Al Marar, adjunct al șefului misiunii la Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, s-a întâlnit cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) la București, una dintre cele mai importante organizații care monitorizează situația refugiaților și a familiilor acestora în România.